ACTIVITĂȚILE PNRAS LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GRIGORE MOISIL” – ANUL ȘCOLAR 2024–2025

 

În anul școlar 2024–2025, Școala Gimnazială „Grigore Moisil” a desfășurat, în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), o serie variată de activități educative, recreative și remediale, menite să sprijine elevii în procesul de învățare și să le ofere oportunități de dezvoltare personală și socială.
Elevii au participat cu entuziasm la numeroase cercuri extracurriculare, care au urmărit descoperirea și valorificarea talentelor, dezvoltarea competențelor practice și stimularea motivației pentru școală. Printre acestea se numără: Cercul de modelaj (prof. Rădulescu Andreea), Cercul de robotică și Cercul de dansuri populare (prof. Bârnat Emil), Cercul de emoții (prof. Iacob Mirela), Cercul de Gimnastică Aerobică (prof. Pătrănoiu Xeniea Gabriela), Cercul de muzică vocal- instrumentală (prof. Corina Craiu), Clubul de lectură (prof. Uțoi Tatiana), Cercul de Majorete (prof. Martinescu Magdalena), Cercurile de Limba Engleză (prof. Stoica Alina și prof. Ivănescu Simona), Cercul „Experți în geografie” (prof. Duțescu Andreea), Cercul de Orientare turistică și Cercul de Oină (prof. Pavel George), precum și Cercul „Fizicieni români” (prof. Stoian Cati).
Un rol important în cadrul programului l-au avut activitățile remediale, care au sprijinit elevii cu dificultăți de învățare și au contribuit la recuperarea și consolidarea competențelor de bază. Activitățile remediale de alfabetizare au fost desfășurate de prof. Mita Mariana, prof. Muscoi Georgeta, prof. Mocanu Viorica și prof. Popescu Luiza. Activitățile remediale de matematică au fost susținute de prof. Bârnat Lavinia, prof. Muscalu Mihaela, prof. Cernadârcă Alexandru și prof. Mutu Paula, iar activitățile remediale de limba și literatura română au fost coordonate de prof. David Cornelia, prof. Ion Ionela, prof. Teleman Iuliana și prof. Bretea Mihaela Luminița.
Un rol deosebit în succesul activităților PNRAS l-a avut componenta de consiliere și suport socio-emoțional. Psihologul Petruța Ifrim a contribuit la desfășurarea unor activități de consiliere individuală și de grup, sprijinind elevii în dezvoltarea stimei de sine, gestionarea emoțiilor și îmbunătățirea relațiilor interpersonale. De asemenea, prin colaborarea cu Asociația „Wave Camps”, reprezentată de dna Crina Bonea, elevii din clasele a V-a și a VI-a au beneficiat de activități interactive, ateliere experiențiale, axate pe cooperare, comunicare, incluziune și dezvoltare personală, activități care au avut un impact pozitiv asupra motivației școlare și a climatului educațional.
Participarea a 35 profesori la cursuri de digitalizare la Poiana Brașov și cele două minitabere cu câte 50 elevi fiecare, una la Predeal și cealaltă la Poiana Brașov, au fost momente de dezvoltare și interacțiune care au adus învățarea outdoor și prin experiență directă la un alt nivel.
Prin implicarea cadrelor didactice și participarea activă a elevilor, activitățile PNRAS au contribuit la crearea unui mediu educațional prietenos, la creșterea încrederii elevilor în propriile forțe și la reducerea riscului de abandon școlar.
https://sites.google.com/gmoisilnavodari.ro/grigoremoisil-pnras/
https://www.facebook.com/photo?fbid=1526220329030163&set=pcb.1526221599030036

Leave a Comment