REVISTE CU CARE NE MÂNDRIM…
Revista școlară reprezintă oglinda vieții, a prezentului în care elevii se dezvoltă, o reflexie a trecutului, a momentelor marcante din activitățile școlare, dar și a viitorului pe care îl construim împreună.
Revistele școlii noastre, SCLIPIRI și MAGISTER VITAE, sunt o fotografie fidelă a activităților ce se desfășoară în Școala Gimnazială „Grigore Moisil” din Năvodari, a atitudinii comunității față de educație, a colaborării între școală și autoritatea locală, a parteneriatelor încheiate cu diverse organizații, ele devenind mijlocul de diseminare a pasiunilor elevilor și cadrelor didactice.
Printre obiectivele celor două reviste amintim:
- dezvoltarea aptitudinilor jurnalistice ale elevilor;
- lărgirea orizontului cultural prin mediatizarea aspectelor relevante din diferite domenii ale vieţii culturale locale, naționale sau mondiale;
- dezvoltarea stimei de sine a elevilor prin promovarea muncii lor;
- identificarea copiilor cu potenţial în diversele domenii de activitate școlară și extrașcolară.
În anul școlar 2023-2024, am publicat numărul 25 al revistei SCLIPIRI, iar MAGISTER VITAE a ajuns la a VI-a ediție.
Revistele noastre surprind viața de pe băncile școlii, redau ecoul activităţilor elevilor și profesorilor, cultivă interese și dezvoltă aptitudini. Descoperim pagini în care se pune mare preț pe activitatea copiilor, pe trăirile și pe sentimentele lor, dar și pe munca dascălilor care le sădesc în suflete dragostea pentru carte, pentru lumea de basm, a literelor și a cifrelor. Toate aceste aspecte pe care le cuprind, ediţie de ediţie, nu pot decât să contribuie la stimularea plăcerii lecturii, dezvoltarea gândirii critice și a inteligenței emoționale, a stimei de sine și educarea în spiritul toleranţei pentru opiniile altora, precum și dobândirea, pas cu pas, a unor tehnici de creaţie şi de scris perfectibile ulterior.
,,O piatră aruncată în lac stârneşte cercuri concentrice care se lărgesc pe suprafaţa apei, legând în mişcarea lor nufărul şi trestia, bărcuţa de hârtie şi barca pescarului… Tot astfel, un cuvânt, aruncat în minte la întâmplare, produce valuri la suprafaţă şi în adâncime, antrenând în căderea sa sunete şi imagini, analogii şi amintiri, sensuri şi vise, într-o mişcare ce interesează experienţa şi memoria, fantezia şi inconştientul”, spunea Gianni Rodari. Iată de ce trebuie să încercăm, pe toate căile posibile, să-i învăţăm pe copii să asculte ecourile ascunse ale cuvintelor, ale sunetelor, să dea viaţă acestor sensuri noi, atât în versuri, cât mai ales în povestiri. Şi asta pentru că povestea este cea mai bună prietenă a copiilor.