E-SAFETY 2025-2026

ACTIVITATE EDUCATIVĂ ANTIBULLYNG– „AȘA DA, AȘA NU”
La Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Năvodari s-a desfășurat azi, 1 aprilie 2026, o activitate antibullyng dedicată elevilor clasei a III-a C, coordonați de prof. Elena Calcan, având ca temă „AȘA DA, AȘA NU – Cum ne comportăm unii cu alții”.
Activitatea a avut ca scop dezvoltarea comportamentelor pozitive, promovarea respectului reciproc și prevenirea fenomenului de bullying în mediul școlar. Printr-o abordare interactivă și atractivă, elevii au fost implicați în jocuri de rol, discuții ghidate și exerciții practice, menite să îi ajute să identifice diferența dintre comportamentele corecte și cele inadecvate.
Pe parcursul lecției, copiii au participat la activități în care au analizat diverse situații din viața de zi cu zi, exprimându-și opiniile și găsind soluții pentru rezolvarea conflictelor. De asemenea, aceștia au completat fișe de lucru și au realizat mici scenete prin care au ilustrat atât comportamentele de tip „AȘA NU”, cât și alternativele corecte „AȘA DA”.
Copiii au demonstrat interes și implicare, reușind să conștientizeze importanța empatiei, a comunicării respectuoase și a sprijinului reciproc. Activitatea s-a încheiat cu formularea unor angajamente personale, fiecare elev exprimând dorința de a contribui la crearea unui mediu școlar sigur și prietenos.
Prin astfel de demersuri educative, Școala Gimnazială Grigore Moisil Năvodari continuă să susțină formarea unor elevi responsabili, respectuoși și implicați în comunitate.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1621129472872581&set=pcb.1621130139539181
E-SAFETY 2025-2026

ACTIVITĂȚI ANTI-BULLYING LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GRIGORE MOISIL” NĂVODARI
La Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Năvodari, prevenirea violenței și promovarea prieteniei între elevi reprezintă o prioritate. Sub îndrumarea cadrelor didactice, elevii învață să fie colegi buni și să dezvolte relații armonioase în cadrul colectivului clasei.
În cadrul activităților desfășurate de Prof. Tănase Elena, clasa a II-a D și Prof. Giurgea Cristina, clasa pregătitoare G, elevii au participat la sesiuni interactive care urmăresc:

Conștientizarea importanței comportamentelor pozitive în relațiile dintre colegi;

Dezvoltarea atitudinilor de respect față de ceilalți și promovarea bunăvoinței;

Învățarea ajutorului reciproc și a colaborării în diverse activități de grup;

Crearea unui mediu sigur și prietenos, unde fiecare elev se simte acceptat și valorizat.
Printre activitățile desfășurate s-au numărat: discuții ghidate despre ce înseamnă să fii un coleg bun, jocuri de rol prin care elevii au exersat soluționarea pașnică a conflictelor, dar și proiecte artistice și creative care încurajează exprimarea sentimentelor și empatia față de colegi.
Scopul acestor activități este să formeze elevi responsabili și empatici, capabili să construiască relații sănătoase și să contribuie la un colectiv armonios, bazat pe respect și prietenie. Prin astfel de inițiative, Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Năvodari promovează un mediu educațional sigur și prietenos pentru toți elevii.
E-SAFETY 2025-2026

BULLYINGUL, CA FORMĂ DE VIOLENȚĂ, ACTIVITATE INTERACTIVĂ PENTRU ELEVII ȘCOLII GIMNAZIALE „GRIGORE MOISIL” NĂVODARI
Clasa a IV-a C , coordonator, prof. Heroiu Iulia
Tema: „Bullyingul ca formă de violență”

Bullyingul reprezintă o formă de violență repetată, manifestată prin comportament de intimidare, umilire, excludere sau agresiune fizică și verbală. În comunitatea Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” Năvodari, prevenirea și combaterea bullyingului constituie o preocupare constantă, iar elevii sunt implicați activ în construirea unui climat bazat pe respect, empatie și siguranță.

Prin activități educative, ore de consiliere și campanii tematice, elevii învață să recunoască formele bullyingului – fie că este vorba despre tachinări repetate, porecle jignitoare, amenințări, marginalizare sau agresiuni în mediul online (cyberbullying). Copiii sunt încurajați să vorbească deschis despre experiențele lor și să semnaleze orice situație care le provoacă disconfort sau teamă.

Un accent deosebit se pune pe dezvoltarea empatiei si a comunicării non-violente. Elevii învață să își exprime nemulțumirea prin dialog, să gestioneze emoțiile și să găsească soluții pașnice la conflict. De asemenea, sunt încurajați să devină „martori activi”, intervenind prin sprijinirea colegilor afectați și anunțarea adulților responsabili.
Cadrele didactice și consilierul școlar colaborează îndeaproape cu elevii pentru a crea un mediu în care fiecare copil să se simtă valorizat și protejat. Prin regulamente clare, activități de team-building și proiecte educaționale, se consolidează relațiile de cooperare și încredere între colegi.
Astfel, elevii Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” Năvodari învață că bullyingul nu este acceptabil sub nicio formă și că respectul, solidaritatea și responsabilitatea sunt valori fundamentale ale comunității lor școlare. Prin implicare activă și sprijin reciproc, școala devine un spațiu sigur, în care fiecare copil are dreptul să învețe și să se dezvolte fără teamă.
E-SAFETY 2025

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A NONVIOLENȚEI ÎN ȘCOALĂ – 30 IANUARIE
Clasa I E a Școlii Gimnaziale Grigore Moisil Navodari a desfășurat activitatea educativă „Știu cum să mă comport!”, organizată cu prilejul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școală – 30 ianuarie.
Elevii, împărțiți în trei echipe, au realizat cu entuziasm colaje care ilustrează atât comportamente pozitive, cât și comportamente negative. Prin discuții deschise și exemple concrete, copiii au înțeles importanța respectului reciproc, a empatiei și a unui comportament adecvat, contribuind astfel la crearea unui climat școlar sigur și prietenos.
Coordonator: Prof. Dramu Roxana.
Ce înseamnă nonviolența? Nonviolența înseamnă să ne purtăm frumos unii cu alții, fără să ne lovim, să ne jignim sau să ne certăm. Este vorba despre a rezolva problemele cu vorbe frumoase și despre a respecta sentimentele celorlalți.
Clasa Pregătitoare C a desfășurat o activitate educativă pe această temă, conștientizând de ce este importantă nonviolența și cum putem să fim nonviolenți. Prin intermediul jocurilor, elevii au stabilit calitățile unui copil nonviolent, au adresat complimente colegilor, au realizat desene reprezentative și au semnat un pact al nonviolenței. Au ales să fie buni și să spună NU VIOLENȚEI.
Coordonator: Prof. Georgeta Muscoi
Astăzi, elevii clasei a IV‑a B au celebrat alături de prof. consilier școlar Buruiană Aura Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală prin activități creative și pline de sens. Am construit împreună Meniul Anti‑Violență, cu „ingrediente” precum respect, răbdare, prietenie și bunătate, iar în Borcanul cu Bunătate copiii au adăugat mesaje frumoase pentru colegi.
O zi în care am ales să fim mai buni, mai atenți și mai uniți.

Împreună pentru o școală a respectului!
Elevii Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” au marcat Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli printr-o serie de activități educative menite să promoveze respectul, empatia și comunicarea pașnică.
Pe parcursul zilei, elevii au purtat ecusoane cu mesaje pașnice și antiviolente, devenind adevărați ambasadori ai nonviolenței în comunitatea școlară. Cu mult entuziasm și creativitate, aceștia au creat mesaje pentru o lume mai bună, exprimând, prin cuvinte și idei, dorința de a trăi într-un mediu sigur, bazat pe înțelegere și toleranță.
Activitățile au inclus și momente de reflecție, în care elevii au definit nonviolența, discutând despre importanța respectării celorlalți și a gestionării emoțiilor. De asemenea, au analizat diferite situații conflictuale și au propus soluții pașnice, demonstrând că dialogul și cooperarea sunt cele mai eficiente căi de rezolvare a problemelor.
Prin aceste acțiuni, elevii au arătat că nonviolența nu este doar un concept, ci un mod de viață care poate fi aplicat zi de zi, în școală și dincolo de ea.
Activitatea a fost coordonată de prof. Bretea Mihaela și prof. Iacob Mirela, cărora le mulțumim pentru implicare și pentru sprijinul acordat în formarea unor tineri responsabili și empatici.

Felicitări tuturor elevilor pentru implicare și pentru mesajul frumos transmis: violența nu este o soluție, iar respectul ne unește!

FAMILIA /ȘCOALA IDEALĂ, FĂRĂ AGRESIVITATE!
Elevii clasei a II-a F, de la Școala Gimnazială ” Grigore Moisil” Năvodari, coordonați de dna Roșoagă Raluca, au desfășurat în data de 11.12.2025, o activitate despre ” Violența în școală/familie”, o activitate despre cum pot trăi și învăța într-un loc sigur.
Acasă și la școală, toți copiii și toți oamenii au dreptul să se simtă în siguranță, respectați și ascultați.
Copiii au aflat că violența apare atunci când cineva rănește, sperie sau vorbește urât cu altcineva, iar acest lucru nu este niciodată în regulă.
Prin această activitate îi ajutăm pe copii să înțeleagă:
• că fiecare are dreptul să fie în siguranță;
• că este important să cerem ajutor unui adult de încredere atunci când cineva se poartă urât: părinte, bunic, profesor sau învățător;
• că bunătatea, respectul și comunicarea îi ajută să se simtă bine împreună.
Scopul activității este să îi învățăm pe copii cum să recunoască situațiile neplăcute și ce pot face pentru a rămâne în siguranță, într-un mod simplu și potrivit vârstei lor.

FAMILIA /ȘCOALA IDEALĂ, FĂRĂ AGRESIVITATE!
Coordonator: prof. Adam Diana, clasa a III-a B.
Fiecare gest frumos face din școala noastră un loc mai sigur și mai fericit.
Scopul activității este să-i învățăm pe elevi să fie buni unii cu alții, să vorbească frumos și să rezolve conflictele fără violență.

ACTIVITATE INTERACTIVĂ DEDICATĂ NONVIOLENȚEI, LA CLASA a II-a E, prof. POPESCU LUIZA
Astăzi, 4 decembrie 2025, elevii clasei a II-a E au participat la o activitate specială cu tema „Cum rezolvăm conflictele?”. Prin jocuri, exemple din viața de zi cu zi și discuții interactive, copiii au învățat cât de important este să comunice, să asculte și să găsească soluții pașnice atunci când apar neînțelegeri.
A fost o experiență frumoasă, plină de învățare și empatie!


ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GRIGORE MOISIL” NĂVODARI, ACTIVITATE ANTIDROG,
ÎN COLABORARE CU LICEUL „LAZĂR EDELEANU” ȘI POLIȚIA ORAȘULUI NĂVODARI
Liceenii Zaharia Noris Alexandru și Savin Ștefania, împreună cu prof. coord. Cerchez Iulia-Aurora, de la liceul Lazăr Edeleanu Năvodari, alături de agent șef Nicolae Ababei, de la Poliția Locală a Orașului Năvodari, au desfășurat, joi, 13 februarie 2025, o activitate de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” Năvodari.
Elevii au vizionat filmul de scurt metraj intitulat „MY HERO_IN”.
În urma vizionării, au avut loc discuții și dezbateri. La activitate au participat elevii claselor a V-a D, a VI-a B și a VII-a A. Activitatea vizează prevenirea comportamentelor de risc, creșterea nivelului de informare și conștientizare în rândul elevilor în privința consumului de droguri, alcool, tutun și alte substanțe care creează dependență.
Cadre didactice participante la activitate: prof Iacob Mirela, prof. Bârnat Emil, prof. Curpăn Daniela.
Mulțumim coordonatorilor programului pentru informațiile importante pe care le-au furnizat elevilor noștri!

CLASA a III -a A, ACTIVITATEA „RESPECTĂ ȘI VEI FI RESPECTAT!”
Coordonator: prof. Mita Mariana
Scopul activității:
Formarea și dezvoltarea comportamentelor de respect față de colegi, adulți și instituirea de reguli, încurajând atitudini pozitive care să favorizeze un climat armonios și sigur.

ELEVII CLASEI a V-a E AU PARTICIPAT LA O ACTIVITATE INTERACTIVĂ DEDICATĂ ÎNȚELEGERII ȘI PREVENIRII COMPORTAMENTELOR DE TIP BULLYING.

Clasa a fost împărțită în două echipe, iar elevii au analizat și discutat două situații concrete, învățând:

cum recunoaștem bullying-ul

cum se simte o persoană aflată într-o astfel de situație

ce putem face ca martori pentru a ajuta

cum putem contribui la un climat sigur și prietenos

Activitatea a inclus discuții libere, exemple practice și exerciții de colaborare, prin care elevii și-au exersat empatia, comunicarea și responsabilitatea față de colegi.

Suntem mândri de implicarea lor și de modul matur în care au lucrat împreună! Construim, pas cu pas, o clasă în care toți copiii se simt în siguranță și respectați.


ȘCOALA GRIGORE MOISIL NĂVODARI,
ACTIVITĂȚI CU PRIVIRE LA COMBATEREA VIOLENȚEI, CLASELE I D ȘI a III-a D
TEMELE ACTIVITĂȚILOR:”Regulile clasei”/”Îmi pasă de ceilalți!”

COORDONATORII ACTIVITĂȚILOR:
prof. Gabriela Pătrănoiu
prof. Șandru Elena

COORDONATOR PROIECT:
prof. Chirițescu Mariana

SIGURANȚA ȘCOLARĂ LA ,, GRIGORE MOISIL”
Elevii claselor V–VIII au participat la o activitate educativă susținută de reprezentanții Poliției Române, în cadrul campaniei „Siguranță Școlară”.
Scopul întâlnirii a fost creșterea gradului de informare și responsabilizare a elevilor în privința comportamentelor sigure și respectuoase.
La clasele a V-a și a VI-a, polițiștii au discutat despre prevenirea bullyingului, empatie și consecințele legale ale faptelor agresive, chiar și la vârste mici.
Elevii mai mari, din clasele a VII-a și a VIII-a, au fost implicați în discuții despre prevenirea violenței școlare și riscurile consumului de substanțe interzise, fiind încurajați să ia decizii informate și să evite influențele negative.
Întâlnirea a fost interactivă și utilă, oferind exemple concrete și sfaturi practice.
Mulțumim Poliției Române pentru sprijinul acordat în formarea unui climat școlar bazat pe siguranță, respect și responsabilitate!



,,Timpul tău, alegerea ta! Fii conștient!”
,,Timpul tău, alegerea ta! Fii conștient!” – activitate realizată cu clasele a VIII-a la Școala Gimnazială ,,Grigore Moisil” din Năvodari, de către prof. consilier școlar, Buruiană Aura.
Este important să ne stabilim prioritățile pentru a ne asigura că ne alocăm timpul și resursele către ceea ce contează cu adevărat pentru noi.


ZIUA INTERNAȚIONALĂ A NONVIOLENȚEI, CLASA A IV -A B
COORDONATOR: PROF. CLEOPATRA MIRICĂ

SERIA ACTIVITĂȚILOR PRO SOCIALIZARE ȘI ANTIVIOLENȚĂ CONTINUĂ

„Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă ar stăpâni toate bunurile lumii.” Aristotel

A fost rândul elevilor claselor pregătitoare B și a II-a B să răspundă întrebării: ,,Cum îmi fac prieteni?”.

Activitățile fac parte din seria programelor antiviolență,
antibulliyng și pro socializare politicoasă și binevoitoare. Ele au promovat prietenia și legăturile armonioase în cadrul școlii!!

Coordonatori: prof. Encuțu Ramona și prof. Diana Adam.

SPUNEM „NU!!!!” VIOLENȚEI ÎN ȘCOALĂ/ FAMILIE
Activitatea cu tema „Violența în școală/ familie”, susținută în data de 24 octombrie 2024, la clasa a IV-a A, promoveaza prietenia și respectul la școală.
Copiii au realizat o listă comună cu acțiuni concrete prin care elevii pot combate violența și pot promova prietenia și respectul!


ACTIVITATE DE EDUCAȚIE RUTIERĂ
,, SEMNE BUNE STRADA ARE! „,31 mai 2024

In Școala „Grigore Moisil” Năvodari s-a desfășurat acivitatea de educație rutieră cu tema ,,Semne bune strada are!”.

Elevii din ciclul primar (clasele IB, IC, a IV-a A)au aflat semnificația indicatoarelor rutiere, dar si regulile pe care trebuie să le respectăm pentru a fi în siguranță pe stradă, astfel încât aceasta să ne fie ,,prieten”, nu ,,dușman”!

A fost o activitate interactivă, interesantă, din care copiii au avut multe de învățat. De asemenea, și-au reamintit lucruri pe care le știau deja.

Partener în această acțiune a fost Poliția Locală Năvodari, serviciul rutier, reprezentată de domnii Cărăbăneanu Ionel și Marinescu Adrian.

Au fost implicați 75 elevi, din clasele I B- înv. Diana Adam, I C- înv. Elena Calcan și a IV-a A- înv. Cătălina Stoiu.
Responsabil Educație rutiera- prof.înv.primar, Mariana Mita.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1053819586270242&set=pcb.1053821002936767
https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fobservatorconstanta.ro%2F2024%2F06%2F01%2Feducatie-rutiera-in-scolile-din-navodari%2F%3Ffbclid%3DIwZXh0bgNhZW0CMTEAAR1yAR7b8XDjTGIXp0r-CjQgYMwOvM8nZW0AF4Hyf2Ad7_NAGt0s59ARlIs_aem_AbOw7zFMccTI717TAHchPvf-eR2gFZJaL7jBHlOzZtnrxi5-biITdJW9N0sigdlk5fRtsCfU95mPekpeaT7AdPsQ&h=AT0k7icxNGN1S8_2o16II6dTvXabkLo3ZKFjo_Ju-auTU05AOcZV2spiKcdZHQHe4eEc5LSl5sx8dO_b6A8DQNQbBetyK1lL7qU7L_R0Vs7gdBhtOjh2wpqmN4U4MoJcDg&__tn__=%2CmH-R&c[0]=AT0zidZhmlb2Ddr0Cr7hkQ7bgE4VLcdzoWCALus22SSY4qhdbTpcKyMtQkgYwZTKtqDE_3_vzCqlfvlJu5vDrFBGioqB9hwN4yiBKiHNZIXQrfaXi0R2DjVWC3yUZQpxvQY9G2BZRA6afT98zpM5E-ZkhGa7iluHXs7gPD8t8_nLsN3UXWYgKLMQOkOBQvqEZr7F9KhhDIFuQIHsVl8PImdg1noolsrvz5OgAg

ACTIVITATE DE EDUCAȚIE RUTIERĂ
,,STRADA-PRIETEN SAU DUȘMAN”,24 mai 2024

In Școala „Grigore Moisil” Năvodari s-a desfășurat acivitatea de educație rutieră cu tema ,,Strada-prieten sau dușman”.

Elevii din ciclul primar au aflat semnificația indicatoarelor rutiere, dar si regulile pe care trebuie să le respectăm pentru a fi în siguranță pe stradă, astfel încât aceasta să ne fie ,,prieten”, nu ,,dușman”!

A fost o activitate interactivă, interesantă, din care copiii au avut multe de învățat. De asemenea, și-au reamintit lucruri pe care le știau deja.

Partener în această acțiune a fost Poliția Locală Năvodari, serviciul rutier, reprezentată de domnii Cărăbăneanu Ionel și Boncu Viorel.

Au fost implicați 72 elevi, din clasele I A- înv. Mariana Mita, I E- înv. Dumitrache Mădălina și a II-a D- înv. Popa Tudorița.
Responsabil Educație rutiera- prof.înv.primar, Mariana Mita.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1049249366727264&set=pcb.1049249876727213

ACTIVITĂȚI DEDICATE SIGURANȚEI ÎN ȘCOALĂ
24 mai 2024,
CLASA a IV-a D, coordonată de profesor Raluca Roșoagă, a susținut o activitate foarte frumoasă despre siguranța în școală !
Activitățile fac parte din seria proiectelor antibullying pe care școala noastră le desfășoară în mod regulat.
STOP BULLYING!


ACTIVITĂȚI DEDICATE SIGURANȚEI ÎN ȘCOALĂ
23 mai 2024
CLASA a IV-a C, coordonată de profesor Gabriela Pătrănoiu, a susținut o activitate foarte frumoasă despre siguranța în școală !
Activitățile fac parte din seria proiectelor antibullying pe care școala noastră le desfășoară în mod regulat.
STOP BULLYING!


ACTIVITĂȚI DEDICATE SUSȚINERII COMUNICĂRII ȘI PRIETENIEI
17 mai 2024
CLASA I A, coordonată de profesor Mariana Mita, a susținut o activitate foarte frumoasă despre prieteni și prietenie! Tema: Cum ne alegem prietenii?
Activitățile fac parte din seria proiectelor antibullying pe care școala noastră le desfășoară în mod regulat.
STOP BULLYING!


ACTIVITĂȚI DEDICATE SUSȚINERII COMUNICĂRII ȘI PRIETENIEI
16 mai 2024
CLASA a II-a C, coordonată de profesor Iulia Heroiu, a susținut o activitate foarte frumoasă despre prieteni și prietenie! Tema: Cum să mă comport pentru a avea prieteni?
Activitățile fac parte din seria proiectelor antibullying pe care școala noastră le desfășoară în mod regulat.
STOP BULLYING!



ACTIVITĂȚI DEDICATE SUSȚINERII COMUNICĂRII ȘI PRIETENIEI
15 mai 2024
CLASA ID, coordonată de profesor Elena Șandru, a susținut o activitate foarte frumoasă despre prieteni și prietenie!
Activitățile fac parte din seria proiectelor antibullying pe care școala noastră le desfășoară în mod regulat.
STOP BULLYING!


SĂ EXMATRICULĂM VIOLENȚA!

În urma propunerilor Comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, au fost desfășurate următoarele activități:
- 1. Oferă un exemplu
- Coordonatorul activității: prof.înv.primar Tănase Elena
- Data desfășurării: 10 martie 2021
- Locul desfășurării: sala de clasă
- Grupul țintă: elevii clasei a II-a D
- Scopul activității: Dezvoltarea cunoștințelor despre modalități de combatere și de prevenire a violenței în vederea promovării non-violenței și a stopării fenomenului de violență sub orice formă.
- Cine este vinovatul?
- Coordonatorul activităţii: profesor înv.primar Chirițescu Mariana
- Data desfăşurării: 25 martie 2021
- Locul desfăşurării: sala de clasă
- Grupul ţintă: elevii clasei pregătitoare A
- Scopul activității: Identificarea tipurilor de agresivitate manifestată în şcoală/clasă și descoperirea alternativelor de conduită, care să înlocuiască violența.
- Cine este vinovatul?
- Coordonatorul activităţii: profesor inv. primar Popescu Luiza
- Data desfăşurării: 29.03.2021
- Locul desfăşurării: sala de clasă
- Grupul ţintă: elevii clasei a II a E
- Scopul activității: : Identificarea tipurilor de agresivitate manifestată în şcoală/clasă și descoperirea alternativelor de conduită, care să înlocuiască violenţa.
Responsabil,
Prof.înv.primar Chirițescu Mariana

În urma propunerilor Comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, au fost desfășurate următoarele activități:
- 1. Cum afectează violența copiii?
- Coordonatorul activităţii: prof.Calcan Elena șin prof.Adam Diana
- Data desfăşurării: 10 octombrie 2020
- Locul desfăşurării: amfiteatru
- Grupul ţintă: elevii claselor a III a C și a III-a B
- Scopul activității: Dezvoltarea cunoștințelor despre modalități de combatere și de prevenire a violenței în vederea promovării non-violenței și a stopării fenomenului de violență sub orice formă.
- Să spunem NU violenței!
- Coordonatorul activităţii: profesor înv.primar Țărnă Gabriela Carmen
- Data desfăşurării: 20 octombrie 2020
- Locul desfăşurării: sala de clasă
- Grupul ţintă: elevii clasei a IV-a B
- Scopul activității: Identificarea tipurilor de agresivitate manifestată în şcoală/clasă și descoperirea alternativelor de conduită, care să înlocuiască violenţa.
- Așa da, așa nu!
- Coordonatorul activităţii: profesor inv. primar Ivan Elena
- Data desfăşurării: 23 octombrie 2020
- Locul desfăşurării: sala 22
- Grupul ţintă: elevii clasei a II a A
- Scopul activității: Dezvoltarea cunoștințelor despre modalități de combatere și de prevenire a violenței în vederea promovării non-violenței și a stopării fenomenului de violență sub orice formă.
- Pumnul nu te face mare!
- Coordonatorul activităţii: Trucă Gabriela Ionela
- Data desfăşurării: noiembrie.2020
- Locul desfăşurării: sala de clasa
- Grupul ţintă: elevii clasei I A
- Scopul activității: Activitatea îşi propune să convingă elevii că pumnul, violeța nu te fac mare și să stabilească unele reguli pe care trebuie să le învățăm pentru oprirea pornirilor agresive.
- Cum evităm actele de violență?
- Coordonatorul activităţii: profesor înv.primar Șandru Elena
- Data desfăşurării: 20 noiembrie 2020
- Locul desfăşurării: online
- Grupul ţintă: elevii clasei a III-a D
- Scopul activității: Identificarea tipurilor de agresivitate manifestată în şcoală/clasă și descoperirea alternativelor de conduită, care să înlocuiască violenţa.
- Cum evităm actele de violență?
- Coordonatorul activităţii: profesor înv.primar Brînduș Margareta
- Data desfăşurării: 21 noiembrie 2020
- Locul desfăşurării: sala de clasă
- Grupul ţintă: elevii clasei a II-a B
Scopul activității: Identificarea regulilor de comunicare în activitatea școlară.
- 9. Respectarea normelor morale!
- Coordonatorul activităţii: prof. înv. primar Matei Andreea Bianca
- Data desfăşurării: 18 decembrie 2020
- Locul desfăşurării: online
- Grupul ţintă: elevii clasei a IV-a E
- Scopul activității Dezvoltarea cunoștințelor despre modalități de combatere și de prevenire a violenței în vederea promovării non-violenței și a stopării fenomenului de violență sub orice formă.
- Să spunem NU violenței!!
- Coordonatorul activităţii: prof. Pătrănoiu Xenia Gabriela,prof.Mocanu Viorica
- Data desfăşurării: 27 ianuarie 2021
- Locul desfăşurării: online
- Grupul ţintă: elevii claselor I C și I B
- Scopul activității: Identificarea tipurilor de agresivitate manifestată în şcoală/clasă și descoperirea alternativelor de conduită, care să înlocuiască violenţa.
- Să prevenim actele de violență!
- Coordonatorul activităţii: profesor înv. primar Preșa Ramona Georgiana și prof. Mita Mariana
- Data desfăşurării:26 ianuarie 2021
- Locul desfăşurării: online
- Grupul ţintă: elevii claselor pregătitoare E și a III-a A
- Scopul activității: Identificarea și evitarea tipurilor de agresivitate manifestată în şcoală/clasă și descoperirea alternativelor de conduită, care să înlocuiască violenţa.
Responsabil,
Prof.înv.primar Chirițescu Mariana

Activitate ,,bulling” fata de copii si persoane varstnice, clasa a II a E dar si ,,Bune practici”.
26 elevi, jocuri de rol, discutii pe marginea activitatii, desene, idei si impresii prezentate in fata clasei.
ACTIVITATE DE EDUCAȚIE RUTIERĂ
,,STRADA-PRIETEN SAU DUȘMAN”






In Școala „Grigore Moisil” Năvodari s-a desfășurat acivitatea de educație rutieră cu tema ,,Strada-prieten sau dușman”.

Elevii din ciclul primar au aflat semnificația indicatoarelor rutiere, dar si regulile pe care trebuie să le respectăm pentru a fi în siguranță pe stradă, astfel încât aceasta să ne fie ,,prieten”, nu ,,dușman”!

A fost o activitate interactivă, interesantă, din care copiii au avut multe de învățat. De asemenea, și-au reamintit lucruri pe care le știau deja.

Partener în această acțiune a fost Poliția Locală Năvodari, serviciul rutier, reprezentată de domnii Cărăbăneanu Ionel și Boncu Viorel.

Au fost implicați 72 elevi, din clasele I A- înv. Mariana Mita, I E- înv. Dumitrache Mădălina și a II-a D- înv. Popa Tudorița.
Responsabil Educație rutiera- prof.înv.primar, Mariana Mita.